Viu

Când norii conspirau in taină invidioși pe stele
Ca paravan să-mi fie să nu orbesc de ele
Când nimbușii se înfoiau să-și ia-napoi văzduhul
Doar câțiva aștri palizi le ocoleau tăvălugul

Și se-agățau de pânza neagră-smoală cu surdă obstinență
O insurecție tăcută o astro-rezistență
Si n-au văzut niciunii fiind prinși în sfada lor
Că eu cu ea goneam-cometă cu mult deasupra tuturor

Până-n eden și înapoi
Doi e unu și-unu-i doi
Din plonjonul in extaz ies viu
Ies treaz

N-am clipe pentru aștri din ele să se-nfrupte
Azi n-am ochi să-i admire prin conflagrații mute
Nu am vreme de ceruri chiar de-or tuși un tunet
Că sunt atent numai la ea ca s-o sărut pe suflet

Și ochii ei au luat deodată privirea mea ostatică
Și timpul a înțepenit într-o cadență statică
Și cine mai știa ceva de aștrii derbedei
Când eu dădeam încet din aripi pe după crugul ei

Până-n eden și înapoi
Doi e unu și-unu-i doi
Din plonjonul in extaz ies viu
Ies treaz

Și ne-am iubit odată de ne țin minte zorile
Și-or povesti la alții și iarba și cu florile
Și chiar alteța-lună și-o aminti mereu
Cum ne-am sorbit cu sete plonjând în apogeu

Până-n eden și înapoi
Doi e unu și-unu-i doi
Din plonjonul in extaz ies viu
Ies treaz

Și au fost și roibi într-un ocean heron și dumnezeu
Cu toții-acolo undevaîntre lumina orașului și un-înghețat releu