Rugăciuni Trimise
Bvcovia
3:34Am un frate nu mai e aici s-a dus de mult A rămas doar să vorbim în vise și în gând Aș fi vrut ca să mai stai dar cine ar fi știut Că peste trupul tău v-a trebui să arunc pământ Am pus niște garoafe să-ți aducă o culoare Acolo-i întuneric nu ajunge o lumânare Îți vorbesc de o vreme liniștea e apăsătoare Nu primesc răspuns la nicio întrebare Amintiri și lacrimi nu vreau să le șterg Erai doar un puștan nu pot să înțeleg Ce a fost în capul tău nu e nimic concret Dacă mă întrebi pe mine nici nu e corect Nu credeam vreodată că o să vorbim prin piese Familia îți plâng nu poate să treacă pest Durerea-i mare copilul lor nu mai este Și niciun doctor niciodat' nu poa' să îi panseze Atât de tânăr și aveai viitorul în față N-aș fi crezut vreodată că vei renunța la viață Îmi vin imagini triste de când te-am văzut la față Dormeai atât de adânc dormeai atât de adânc Dormeai atât de adânc dormeai atât de adânc Poate într-o zi ne vom vedea din nou Poate într-o zi îmi găsesc locul și eu Să mă aștepți cu un zâmbet larg să batem palma din nou Să povestim de-ale vieții fără părere de rău Poate într-o zi ne vom vedea din nou Poate într-o zi îmi găsesc locul și eu Să mă aștepți cu un zâmbet larg să batem palma din nou Să povestim de-ale vieții fără părere de rău Ai lăsat multă durere cine te aduce înapoi Ai lăsat în urmă o cruce ce-i înfiptă în noroi Zile cu soare au devenit zile cu ploi Pe un nume ce-i gravat dus în viața de apoi Mi-e dor de tine zilele din cartier Obișnuiam să jucăm mingea acum nu mai e la fel Și la cum a trecut timpul simt de parcă a fost ieri Aș fi vrut să mai trăiești și să pot să te mai chem Să nu te aleagă nimeni din grădina asta cu flori Cumva să pot pune o scară așteptând ca să cobori Să nu mai sufere nimeni să nu văd lacrimi de dor Să nu știi nici tu cum e la capăt de coridor Pot doar să-mi imaginez știi că nu cred în superstiții Durerea e enormă când te îngroapă părinții Îmi pare atât de rău însă trebuia s-o scriu C-am văzut cu ochii mei cum doarme un înger în sicriu Poate într-o zi ne vom vedea din nou Poate într-o zi îmi găsesc locul și eu Să mă aștepți cu un zâmbet larg să batem palma din nou Să povestim de-ale vieții fără părere de rău Poate într-o zi ne vom vedea din nou Poate într-o zi îmi găsesc locul și eu Să mă aștepți cu un zâmbet larg să batem palma din nou Să povestim de-ale vieții fără părere de rău Această piesă este dedicată tovarășului meu care A plătit cu viața să ne învețe această lecție Să nu vă luați viața niciodată Suntem aici să ne trăim viața Bvcovia