De Neam Vergur

Blăstăm rea-voința
Ce-l face pe om neom
Blăstăm neputința
Ce-nlănțuiește ființa
Și mai blăstăm
Pe omul ferecat în somn
Prins în cerc de necuprins

Înfrunt chemarea care
Stârnește năpustul în om
Înfrunt povelenia surdă
Ce răsucește mintea
Șirag pângărit acum tămăduind

Suflet de om închin
Ridicat la neam curat
Din obârșie întemeiat
Întrupat hialin
Din inimă să-și împartă plinul
Cu mintea să-și oprească timpul
Iar lumea să-i cânte ritmul

Și când liniștea golește
Ce de-o viață într-una gonește
Am plecat la despletit sorocul
Ca să îmi re-ntâlnesc norocul

Timp de-o clipă
Ce-aprinde-n loc ființa
Natura soarbe omul
Și-și țese-n tihnă firea

Și când vântul mi-a șoptit
Că vremea mi-a venit
Să mă-ntind la infinit
În duhul nesfârșit

Blăstăm rea-voința
Ce-l face pe om neom
Blăstăm neputința
Ce-nlănțuiește ființa
Și mai blăstăm
Pe omul ferecat în somn
Prins în cerc de necuprins

Înfrunt chemarea care
Stârnește năpustul în om
Înfrunt povelenia surdă
Ce răsucește mintea
Șirag pângărit acum tămăduind