Azi E O Zi Bună
El Nino
3:07Poate mă știi golan, poate mă știi de domn Când eu defapt sunt om Știu exact când am plecat din cartier și mi-am promis Că o să fac să fie fără nici un compromis Știu că am mai zis asta, mă repet ca să pricepi Că poți să termini treaba doar în cazu-n care o începi Acolo oamenii se pierd că intervine frica Alții fac pula mare și și-o măsoară cu rigla Oamenii, sunt diferiți și din păcate Dintr-o mie de frățiori, rămân câțiva până la moarte Răbdare, răbdare, răbdare și răbdare De răbdare avem nevoie ca să ținem în picioare Sufletul, pentru că-i singurul care contează Restul e o înfățișare pe care o venerează Oamenii greșesc, dar oamenii pot să repare Dacă își lasă tot egoul la ușa de la intrare Îi mulțumesc lui Dumnezeu neîncetat pentru ce am Dacă voiam să fac bani, cu siguranța nu-i făceam Trebuie să învățăm să ne iubim semenii Cum trebuie să fim mai buni în fiecare zi Și poate mă știi golan, poate mă știi de domn Când eu defapt sunt om Trebuie să învățăm să ne iubim semenii Cum trebuie să fim mai buni în fiecare zi Și poate mă știi golan, poate mă știi de domn Când eu defapt sunt om Poți să dormi în pat lângă un om o viață întreagă Și să nu știi dacă e, sau dacă a fost vreodată Să nu știi cine e cu adevărat că oamenii Se schimbă într-o clipă pentru o mâna de hârtii Pe unde am umblat, Doamne câte am văzut Pe câte le-am iubit și pe câte le-am crezut Din toate toate experiențele de viață am învățat Că doar cei care au onoare sunt oameni cu adevărat Multe încercări, mi-am pus multe întrebări Oare oamenii înțeleg că toate în viață au urmări Văd copii abandonați, unii în ghene de gunoi Oare ce femeie ar vrea să ducă în suflet un război Nu e om cu siguranță, eu asta cred Oricât vreau să înțeleg, tot nu pot să nu mă întreb De ce sunt oamenii atât de răi și atât de reci Și nu înțeleg că cine ești acum, vei fi pe veci Trebuie să învățăm să ne iubim semenii Cum trebuie să fim mai buni în fiecare zi Și poate mă știi golan, poate mă știi de domn Când eu defapt sunt om Trebuie să învățăm să ne iubim semenii Cum trebuie să fim mai buni în fiecare zi Și poate mă știi golan, poate mă știi de domn Când eu defapt sunt om