Magazin De Vise
Puya
3:39E locul unde soarele răsare E locu-n care Unii prind aripi fără să mai zboare Se văd culorile fără culoare E locu-n care lumea se plânge de foame Dar ajunge în spitale de la prea multe sarmale Intră-n stare chiar dacă n-are face grătare Dă muzica tare de-aia murim beți cu mâna pe volane Cele mai bune oferte la căști e locu-n care Indiferent de culoare se vorbește cu înflăcărare Dar se gândește în parale Unii fac averi colosale murdare Nouă ne zboară banii zici că-s peturi la reciclare Infractorii iau mereu cu suspendare Dacă vinzi țigări pe nașpa ai pedeapsa cea mai mare Taxi-ul nu poți să-l conduci dacă ai stat la închisoare Dar poți să fii ministru chiar și cu fapte penale E locul unde soarele răsare Unde ne leagă ca să ne separe Unii prind aripi fără să mai zboare Se vând culorile fără culoare E locul unde soarele răsare Unde ne leagă ca să ne separe Unii prind aripi fără să mai zboare Se vând culorile fără culoare E locul în care n-avem ținte clare doar pahare N-avem autostrăzi d-aia nu stăm în coloane Doare că milioane sunt peste hotare Sunt în stare să ne scoată pe raft la vânzare E locul în care se scrie după dictare Cu ochii în monitoare avem idei revoluționare e cam praf E și pe stradă și pe la baie și la ciorap E locul unde soarele răsare Unde ne leagă ca să ne separe Unii prind aripi fără să mai zboare Se vând culorile fără culoare E locul unde soarele răsare Unde ne leagă ca să ne separe Unii prind aripi fără să mai zboare Se vând culorile fără culoare E locul unde soarele răsare Unde ne leagă ca să ne separe Unii prind aripi fără să mai zboare Se vând culorile fără culoare E locul unde soarele răsare Unde ne leagă ca să ne separe Unii prind aripi fără să mai zboare Se vând culorile fără culoare E locul în care E locul în care E locul în care E locul în care