Moara

Ai măcinat ceruri și-ai sfărâmat stele
Și-ai spart în palme pietre inele
Te-ai dus cu sângele serii pe ape
Cu-atât mai departe cu-atât mai aproape

Ai băut fulgere topite-n descântec
Și-ai tors cu-amurgul fuioare de cântec
Umbrită de frunze ca ochiul de geană
Când arde aleanuri în piept de codană

Abia ațipești pe umeri de noapte
Și zorii te cheamă din stelele coapte
Și iarăși te-aduni dintre ape și vânt
Să macini comoara acestui pământ

Când toaca bătea cu ținte-nserarea
Haiducii-și ciopleau din umbre cărarea
Strunindu-și sirepii aprinși în zăbale
Tăcuți să se-ascundă sub șoaptele tale

Și-n hore de inimi cu vârfuri de spadă
țeseau legământ cu fir de baladă
Doar malul de ape îl scutură-n ierbi
Să ardă sub lună în coarne de cerbi

Abia ațipești pe umeri de noapte
Și zorii te cheamă din stelele coapte
Și iarăși te-aduni dintre ape și vânt
Să macini comoara acestui pământ

Abia ațipești pe umeri de noapte
Și zorii te cheamă din stelele coapte
Și iarăși te-aduni dintre ape și vânt
Să macini comoara acestui pământ