La Nesfârșit
The Motans
3:18Ești sativa mea (mea, mea) No drama, no drama, no drama Armele jos, pe față arama Azi suntem noi, noi cu-adevărat Azi ne iubim cum am vrut de fapt Tu mă duci în alte lumi O faci fără vreun efort Cu tine pânzele sunt sus Și restul lumii peste bord Ești în afara legii, dar totul merge după plan În toată nebunia ardem clipe gram după gram Nu am nevoie de aripi, tu să îmi dai doar elan Eu nu vreau liniște, eu vreau doar vocea ta pe timpan În ochii tăi e ca-n abis (e ca-n abis) Pe buze henny paradis Nu te temi să mergi la risc Tu ești zero compromis Ești sativa mea, babe, te inspir adânc Du-mă sus de tot, vreau să te văd arzând Nu te-mpart cu nimeni, vreau să mai stai Du-mă cât poți tu de high, high, high! Ești sativa mea, babe, te inspir adânc Du-mă sus de tot, vreau să te văd arzând Nu te-mpart cu nimeni, vreau să mai stai Du-mă cât poți tu de high, high, high! Esti marfă curată și mă faci atât de avid Te fumez într-una, cu mine te termini rapid Te rulez pe piele, Îți place când încep de la gât Nu sunt dependent(ey), dar nu te-aș schimba pe nimic Ne cunoaștem de 373 de săptămâni Ești prea tare, sexul tău nu îmi încape în plămâni Tu ai stilul tău aparte atunci când mă scoți din minți Simt că ce simt pentru tine e "Sui generis" În ochii tăi e ca-n abis (e ca-n abis) Pe buze henny paradis Nu te temi să mergi la risc Tu ești zero compromis Ești sativa mea, babe, te inspir adânc Du-mă sus de tot, vreau să te văd arzând Nu te-mpart cu nimeni, vreau să mai stai Du-mă cât poți tu de high, high, high! Ești sativa mea, babe, te inspir adânc Du-mă sus de tot, vreau să te văd arzând Nu te-mpart cu nimeni, vreau să mai stai Du-mă cât poți tu de high, high, high! Ești sativa mea Ești sativa mea