Radacini De Dor

Unde—i glasul codrilor?
Dar cel al pădurilor?
Unde—i vorba apelor?
Sufletul românilor?
De ce—i lași să mi te ia?
Să te rupă în fața mea
Să ucidă doina ta
Și să—ți fure lacrima
Unde—mi sunt pădurile?
Un' le duc topoarele?
Unde—s luate visele?
De ce plâng iar frunzele?
Unde—ți sunt apele dulci?
Unde—ncerci să le ascunzi?
Le—au secat izvoarele
Lacrimi varsă pietrele
Unde e pământul tău? Lume, mamă!
Pare negru, foarte rău! Of!
L—au vândut și l—au trădat! Lume, mamă!
Pas cu pas pe tot l—au dat
Plânge vântul, n—a uitat
Unde sunt oamenii buni?
De ce sunt mereu pe drum?
De ce doru—n ei e—aprins?
De ce lăcrimează—n vis?
Unde—i glasul codrilor?
Dar cel al pădurilor?
Unde—i vorba apelor?
Sufletul românilor?
De ce—i lași să mi te ia? Lume, mamă!
Să te rupă—n fața mea! Of!
Să ucidă doina ta! Lume, mamă!
Și să—ți fure lacrima! Of!
Dacă nu mai poți așa... Lume, mamă!
Fiindcă viața—i tot mai grea. Of!
Dă—mi o șansă, ultima! Lume, mamă!
Să aleg pe cine—oi vrea
Și Ciuleandra om juca
Foaie verde siminoc
Țineți Ciuleandra pe loc
Și—nc—o dată, măi băieți, hop și—așa și—așa!
Două fire, două paie
Luați Ciuleandra la bătaie
Și—nc—o dată, măi băieți, hop și—așa și—așa!
Foaie verde siminoc
Țineți Ciuleandra pe loc
Și—nc—o dată, măi băieți, hop și—așa și—așa!
Două fire, două paie
Ia Ciuleandra la bătaie
Și—nc—o dată, măi băieți, hop și—așa și—așa!
Când lumea—ți moare sub picioare – doare
Și simți cum vrea să strige, dar nu poate
Prin ce ne mai putem acum diferenția?
Un lucru—i sigur: am pierdut direcția
Și țara—n care stăm nu mai e—a noastră
Și limba de—o vorbim e tot mai falsă
Povestea asta se va șterge într—o clipă
Pentru că de zeci de ani ne este frică
Prin umbre vechi ce mai găsim repere
Acum e moda să privim cum piere
Tot ce e mai bun, tot ce—i frumos, tot ce—are suflet
Rămâne—n urmă doar un tragic urlet
Și e durere, frică, întuneric, ploi
Când râdem, plânge inima în noi
De prea mult timp stăm nemișcați, amorțiți
Privim tăcuți cum suntem despărțiți
Spune—o vorbă din popor
Ești prin lume trecător
Că ți—e greu sau că ți—e rău
Să faci bine—n jurul tău
N—am să uit în viața mea
Glasul celui ce—mi spunea
Doina este suflet viu
Scoate omul din pustiu
Joac—așa ca la—nceput
Din cenuș—am renăscut
Tot ce—i rău să ostenească
Dragostea să n—o găsească
Rădăcinile—s adânci
Stau înfipte în pământ
Nu le—a smuls furtuna rea
Nu le—a uscat seceta
Pune—urechea pe un pom
El vorbește ca un om
Știe ce—i în gândul tău
Te ajută când ți—e greu
Joac—așa ca la—nceput
Din cenuș—am renăscut
Tot ce—i rău să ostenească
Dragostea să n—o găsească
Hei, hei!
Hei, hei!
Hei, hei!
Măi tată, mă!
Joac—așa ca la—nceput
Din cenuș—am renăscut
Tot ce—i rău să ostenească
Dragostea să n—o găsească
Să se ducă drept în foc
Să se facă scrum pe loc
Să îl poarte pe un drum
Până vin eu să—l adun
Trece—un călător și cântă
Trece pe—o cărare frântă
Prin câmpia înflorită
Cu inima veștejită
El se plânge că—n cea lume
Nimeni știe de—al său nume
Nimeni nu se îngrijește
De e mort ori de trăiește
Din ce lut ne—am așternut
Prin ce ape am trecut
Câte vieți am căutat
Locul ăsta minunat?
Cin' mai poartă doru—n piept?
Cine—și poartă visul drept?
Cine mai privește—o stea
Și vorbește blând cu ea?
Oriunde te—ai depărta
Nu uita de mama ta
Nu uita unde—ai pornit
Nu uita ce ai iubit
Cin' mai poartă doru—n piept?
Cine—și poartă visul drept?
Cine mai privește—o stea
Și vorbește blând cu ea?
Oh, oh!
Oh, oh!
Oh, oh!
Oh, oh!