Trenul Vieții
Tudor Oleniuc
Îngenuncheat cu fața-n palme cu sufletul îndurerat Regret cu lacrimi ziua-n care pe căi străine am plecat Când tremurând de neștiință trecând al răului hotar Am transformat într-o ruină al rugăciunii sfânt altar Atunci splendoarea părtășiei și focul dragostei s-a stins În locul care prin credință întotdeauna am învins A venit ploaia necredinței într-un adevărat șuvoi Acoperind pietrele sfinte cu al păcatului noroi O Tată Sfânt Te rog ascultă durerea unui fiu pierdut Și dă-mi din nou puterea sfântă și dragostea de la'nceput Primește-mă în legământul făgăduinței cum am fost Căci fără Tine Doamne viața în lume n-are niciun rost Voi ridica din nou altarul pierdut cândva pe-același loc Iar Tu să-mi pui ceresc Părinte pe-altar al dragostei sfânt foc Și prima jertfă închinată Ție puternic Dumnezeu Pe-altarul sfânt al rugăciunii în umilință voi fi eu Doamne stârpește răutatea din inima mea zi de zi Și umple-mă de-ngăduință pe frații mei să-i pot iubi Cu mâini curate totdeauna să mă pot Ție închina Și orice gând vorbă sau faptă să fie doar spre slava Ta Nu vreau să mai domnească-n mine eul meu vechi și păcătos Căci Domn pe veci al vieții mele de astăzi este doar Hristos Voința mea chiar de-ar ajunge cenușă spulberată-n vânt În mintea mea va fi stăpână puterea Duhului Tău Sfânt Eu nu mă mai despart vreodată de-al rugăciunii sfânt altar Căci doar aici îmi dai credință să-mi fac comori cerești de Har O Tatăl Bun din cer trimite în dar răspuns la rugăciuni Și-n voia Lui Și-arată Slava vorbind prin semne și minuni Eu I-am simțit apropierea când prin credință mi-a iertat Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu Ce cândva sus pe lemnul crucii Și-a dat viața-n locul meu Eu I-am simțit apropierea când prin credință mi-a iertat Trecutul meu plin de păcate și trupul mi l-a vindecat Cum aș putea să uit iubirea celui mai mare Dumnezeu Ce cândva sus pe lemnul crucii Și-a dat viața-n locul meu